Fobia specifica

„ În cele mai vechi amintiri ale mele, eu am mereu o teamă de avion. Mă gândesc că aceasta vine în principal din faptul că tatăl meu avea aceeaşi fobie, şi atunci când aveam 21 de ani am călătorit pe calea aerului pentru prima dată. Am reacţionat la angoasa mea bând mai multe pahare de alcool. În anul următor, am reuşit să evit plecarea în vacanţă pentru că urma să am un copil, şi pe de altă parte chiar nu-mi puteam permite. Dar un an mai târziu, călătoria s-a desfăşurat mult mai rău decât prima dată, pentru că eu ştiam la ce să mă aştept. Prin urmare, experienţele mele cu avionul au fost cu adevărat rele astfel încât eu am evitat acest mijloc de transport. Astăzi, nu mergem prea departe în vacanţe.”

O frică este catalogată că fiind fobie, atunci când: frică este persistență și intensă, expunerea la stimulul fobic produce invariabil o reacție de frică puternică, persoană evită anumite situații relaționate cu stimulul fobic, frică împiedică funcționarea persoanei în viață de zi cu zi.

Cele mai curente fobii simple:
acrofobie – frica de înălțime;          aerodromofobie – frica de avion;
ailurofobie – frica de pisici;               arahnofobie – frica de păianjen;
astrapefobie -frica de fulgere;         claustrofobie – frica de spații închise;
chinofobie – frica de câini;                  hematofobie – frica de sânge;
hipofobie – frica de cai;                         hidrofobie – frica de apă;
microfobie – frica de  microbi;       musofobie – frica de șoareci;
ornitofobie – frica de păsări;          pirofobie – frica de foc;
rupofobie – frica de murdărie;      tricofobie – frica de păr.