Povestiri, metafore, citate

„Nu pot şi nici nu voi putea niciodata…”

A fost odată ca niciodată un pui de elefant care, imediat după ce a aparut pe lume, a fost luat de lângă mama lui şi vândut unui maestru de circ. Circarii s-au bucurat nespus când au văzut elefănţelul, căci era extrem de frumos, şi au avut grijă de el să nu se îmbolnăvească fără grija maternă care îi era atât de necesară în perioada respectivă.

Sub îngrijirea lor elefănţelul s-a întremat şi chiar în lipsa laptelui matern a devenit un puiuţ extrem de sănătos şi jucăuş. Însă, în curând, circar au făcut un lucru care l-a uimit pe mititelul elefant – aceştia i-au legat un lanţ gros de unul dintre picioruşele din spate şi l-au pironit locului, legându-l de un par adânc înfipt în pământ.

Elefănţelul întelegea ce se întâmplă şi îşi spuse că sigur este o neîntelegere şi în curând va fi

eliberat. Câteva zile trecură iar aşteptările puiului fură înşelate, nimeni nu veni să îl dezlege şi toată lumea se comporta ca şi cum aşa era normal să fie. Văzând acestea elefănţelul, care îşi dorea tot sufletul să zburde din nou liber sub cupola circului, încercă din răsputeri să se rupă din lanţul ce îl tinea prizonier. Se smuci cât putu dar parul era prea adânc înfipt în pământ; încercă să desfacă lanţul dar era prea gros; vru să îşi scoată piciorul dar legătura era prea stransă… Mai multe zile de încercări nereuşite trecură şi în cele din urmă elefănţelul epuizat, renunţă la a mai încerca să se elibereze.

 „Este prea greu”, îşi spuse el, „nu am forţa necesară să scot parul, puterea să rup lanţul şi să scap…”. Privi dezamăgit şi cu jind curtea largă unde obişnuia să se joace şi se culcă pe pământ resemnat.

Anii trecură şi puiuţul deveni un elefant voinic şi vânjos. Acum avea o statură impresionantă şi o greutate de titan, însă îşi ducea viaţa în continuare legat de parul cel adânc înfipt în pământ.

Nu de puţine ori, copiii care veneau să se joace cu el se întrebau de ce el nu se eliberează. În fond, el este un elefant atât de mare, iar lanţul şi parul sunt atât de mici, încât nu ar avea nicio şansă în faţa forţei lui. Un adulţi se aventurau să spună că elefantul cel mare stă legat de parul cel mic pentru că este dresat. Însă, la acest răspuns copiii aveau o alta întrebare perfect validă

 „Daca este dresat şi nu fuge, atunci de ce este ţinut în lanţ?”. Intrebarea rămânea fără răspuns şi provoca multă nedumerire.

Ce nu ştiau nici un nici alţii, este că, elefantul renunţase încă din copilărie la a mai încerca să se elibereze şi de aceea, el ştia că acest lucru este posibil. Pentru el parul încă era prea adânc înfipt în pământ, iar lanţul încă era prea gros, deşi acum el avea câteva tone şi s-ar fi putut elibera într-o clipită.

„Nu pot şi nici nu voi putea niciodata…” îşi spunea elefantul trist şi resemnat. Încetase cu foarte mult timp în urmă la a mai încerca să schimbe ceva, la a-şi mai testa forţele şi limitele.

Şi astfel, un elefant uriaş, îşi petrecea viaţa fiind prizonierul unui lanţ subţire şi al propriilor temeri.